duminică, 29 ianuarie 2012

Tu fugi

Ai fugit iar, lumea ne desparte,

Tumultul ei, vârtejul ăsta iute,

Potop de griji şi gânduri multe,

Te duc departe.


Rămâne scrisul, el ne uneşte,

Căci dincolo de ce văd cei din jur,

Versul dă viaţă gândului cel pur,

Speranţa creşte.


Mi te imaginez, dulce minune,

Luceafăr strălucind, tu urci treptat,

Iar eu ramân aicea jos, îngrijorat,

Singur pe lume.

vineri, 27 ianuarie 2012

Strigăt


De ce trăim de-a valma toţi,
Urâti, frumoşi, strânşi laolaltă?
Ne-mpingem unii-n alţii furioşi,
Înghesuiţi ca peştii într-o baltă.
Fiece mormoloc e un rechin,
Ce nu răspunde nici în faţa sorţii,
Peşti cică plămădiţi din aur viu,
Căzând apoi strapunşi de gheara morţii.

Nu-i chip să vezi un înţeles
În lumea asta mare, multă,
Unu-i sărac, deşi isteţ,
Altu-i bogat, dar mintea-i scurtă.
Ce sens să vezi, când eşti condus
De creaturi ciudate, fără cuget,
Când viaţa ţi-e dictată de-un pagân,
Cu ochi încrucişaţi în rânjet?

Lumină de la Soare-avem la fel,
Dar noi vedem exact ca orbii...
Urcăm pe hoituri tot mai sus,
Hrănindu-i pe Satan şi corbii.
Nu învăţăm din ce-am greşit,
Cu sânge-au scris ai noştri buni istorii,
Şi ne izbim cu capul sec de sus,
Căci nu vrem să citim a lor memorii.

Şi-n timp ce ne mâncăm pe noi,
Smintiţi, fără de judecată,
Străinii vin şi, liniştiţi,
Împart iubita ţară la bucată.
Căci nu mai e nimic al nost’,
Nici plaiul, dar nici cerul,
În însăşi ţara noastră prizonieri,
Prostia noastră-i temnicerul.

Tot vreau să cred că ne-om trezi,
Acei ce de istorie părem uitaţi,
Şi-om umple plaiul nostru strămoşesc,
Cu sfinţi şi cu martiri curaţi.
Căci doar cu sânge mai putem spăla
Ruşinea ultimelor zeci de ani,
Când am tăcut, lasându-ne furaţi
Şi călcaţi în picioare de tirani.

De ce trăim pe-această lume
Şi facem umbră-ntunecând pământul,
Vieţi mici, rotindu-ne în cercuri,
Iar la sfârşit, umplând mormântul?
Oare nu ca s-o facem demni,
Stând drepţi în calea vijeliei?
Nici bunul Dumnezeu nu ne-ar ierta,
De n-om spăla onoarea României!