Highway to Hell

„Cata lume si niciun om!” - Esop

Statea in mijlocul drumului, uitandu-se in jur cu mirare, oftand parca din cand in cand. Langa el era o punga de plastic plina cu ceva, iar asta imi dadea speranta ca nu era singur, ci ca avea stapan. Am o strangere de inima cand vad lucruri atat de triste. Nu ma pot abtine sa nu gandesc: ce-o fi in mintea si in sufletul lui? Ce poate gandi si simti un catel in varsta de doua saptamani? Ce s-o petrece cu el, cum percepe lumea din jur, cum curge viata prin ghemul ala de blana? Sentimentul de vina ma cuprinde ca o apasare uriasa, ma domina intr-un mod incontrolabil. Am o datorie fata de cel de langa mine, care are nevoie de ajutor... nu pot sa fac mare lucru, unde sa duc cainele asta? Imi alung greutatea de pe suflet si merg mai departe, incercand sa ma linistesc. Ii intorc spatele.

Il citeam deunazi pe un nene care a luat premiul Nobel pentru medicina si fiziologie. Tipul explica cauzele nesimtirii deja proverbiale din toate marile metropole. Se pare ca suprapopularea este principala cauza. Ea genereaza un sentiment de anxietate, de frica continua a individului. Orasul ii invadeaza simturile permanent cu mii de stimuli, astfel incat, treptat, isi pierde capacitatea de perceptie. Dezorientat, fara capacitate de perceptie si fara repere, fara intimitate, isi pierde si individualitatea. Prin urmare, individul dispare si se topeste in masa amorfa a populatiei. Partea proasta este ca nici nu constientizeaza acest proces, el e incapabil sa mai simta ceva.

Sistemul de valori occidental, utilitarismul ce genereaza goana patologica dupa bani si recunoastere, obliga individul sa alerge constant dupa acumularea de bunuri, astfel incat banii devin din mijloc un scop in sine. Competitia permanenta il face sa se teama ca nu va face destul si la timp, viata devine o cursa contra cronometru, el isi pierde reperele si nu mai stie de unde a plecat si incotro se indreapta. „Agitatia plina de frica si frica agitata isi au rolul lor in a-l vaduvi pe om de calitatile lui esentiale. Una dintre aceste calitati este reflectia...” (Konrad Lorenz – „Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate”).
Timpul... aici sa fie cheia desteptarii noastre? Sa fie de ajuns acel moment de introspectie pentru a invata mai multe despre noi si despre lumea din jur? E monumentala istorioara lui Dan Puric, in care povesteste cum mergea foarte grabit pe strada, intr-un Bucuresti cenusiu, mohorat. La un moment dat, o babuta de la tara il opreste si il intreaba: „Nu va suparati, ce scrie acolo... Fast Fod...”... Asta, alarmat si tulburat ca cineva ii manca secundele pretioase, se rasteste la baba: „Fast Food, mamaie, asa se citeste! Inseamna sa mananci repede!”. Babuta, consternata, surprinsa de avalansa de cuvinte si de tonul tanarului isteric, mai apuca sa baiguie: „Dar de ce, maica?”...
Baba are dreptate! De ce nu mai avem timp sa mancam? E normal? De cand nu mai avem timp? De ce nu gasim ragaz sa mancam, sa gandim, sa vorbim frumos, sa simtim, sa traim? De ce nu ne facem timp nici macar pentru lucrurile care conteaza cu adevarat: familie, prieteni, nici macar pentru noi insine? Lumea ar fi mai buna, mult mai buna, daca am avea alte prioritati, daca am gasi timp pentru viata, atat... Am ajuns sa nu avem timp sa traim, principala activitate devenind graba in sine. Ce faci? Ma grabesc!
De ce nu sta omul contemporan cu sine insusi? De ce refuza contactul cu propria persoana? Probabil pentru ca nu i-ar placea ce ar gasi autoanalizandu-se. Poate fi periculos sa te privesti cu atentie. In viitor, spoturile publicitare se vor incheia cu avertismentul: „Oglinzile dauneaza grav sanatatii!”. Ele au prostul obicei de a arata lucrurile asa cum sunt. Punem pariu ca in maximum 50 de ani o sa inventeze astia o oglinda mincinoasa? Scumpa, extrem de scumpa, dar foarte utila... Oare de ce ne dispretuim atat de mult? Oare de ce suntem dezgustati de noi insine? Nu ar fi mai simplu sa schimbam ceva, decat sa ne intoarcem spatele si sa continuam in directia gresita? Introspectia ar rezolva multe din problemele fiecaruia, dar din pacate este un proces foarte dureros. Cine scoate cu bucurie la suprafata tot gunoiul din adancurile fiintei sale? Asa ceva nu se face fara protectie, fata a-ti asigura conditiile minime de siguranta. Din fericire, ele sunt la indemana oricui. Cel mai mare filozof sceptic al secolului XX, Emil Cioran, explica: „Singuratatea fara Dumnezeu este nebunie curata.”. Iata cum gandea un om care s-a certat de atatea ori cu Divinitatea...
Ma gandesc ca trebuie sa existe o pornire naturala in fiecare individ sanatos: sunt momente in care simte nevoia sa faca curat in viata lui, in gandurile lui. Iti trebuie un curaj nebun sa admiti niste lucruri, chiar daca numai in sinea ta: tu cu tine. De obicei, motivatiile si explicatiile angoaselor si necazurilor fiecaruia sunt cautate, din pacate, in afara: se da vina pe celalalt, se fac cumparaturi, se fac excese de orice fel. Astfel, in loc sa se identifice raul si sa fie eliminat, acesta se inmulteste, se extinde. In locul unei pauze, in locul unui moment de liniste care ar putea aduce echilibrul, individul prefera accelerarea desfasurarii evenimentelor. Complet ridicol! E ca si cum am fi la volan intr-o situatie deosebit de periculoasa, pe cale sa pierdem controlul masinii. In loc sa incetinim sau chiar sa tragem pe dreapta, noi am accelera si am continua nebunia. Raspunsul trebuie sa fie altul: cred ca profilaxia ar cuprinde obligativitatea ca individul sa se opreasca si, pur si simplu, sa se gandeasca. Tot Cioran observa: „Niciun gand nu se naste in mers; de aceea, imobilitatea orizontala este conditia indispensabila a meditatiei... Istoria este un rezultat al verticalei, precum neantul al orizontalei.”.
Goana asta necontrolata prin viata trebuie sa inceteze. Este ciudat cum oamenii pot fi amendati pentru ca depasesc viteza legala pe o sosea, dar sunt uneori rasplatiti de societate pentru ca, precum Fat-Frumos, isi traiesc vietile intr-un an cat altii in zece. Cred ca ar trebui sa se stabileasca legi care sa impuna restrictii de viteza in viata fiecaruia. Imaginati-va ca ar exista o lege care i-ar obliga pe cei care calca pe cadavre, sa-i si ingroape! Categoric, i-ar incetini considerabil... In art. 6, alin. 3 din Legea 378/2009 – Legea cadavrelor, se spune, negru pe alb, ca „este obligat ca acesta sa impace, prin vorbe bune, compensatii financiare si alte cai, stabilite prin legi speciale, pe toti cei pe care i-a afectat intr-un mod negativ, in timpul ascensiunii sale nemeritate.”.
Nu se stie daca si cand vom mai avea privilegiul de a ne plimba oasele pe planeta asta perfecta. Ar fi pacat sa nu ne bucuram de viata asta, asa cum e ea, sa nu o cinstim asa cum merita. Ea este un vin nobil care se degusta intr-un anume mod, aproape ritualic, iar majoritatea o dam pe gat ca pe Coca-Cola. Cred ca ar trebui sa chibzuim un pic inainte de a merge mai departe.

P.S. A doua zi am vazut cainele in posesia a patru puradei care cerseau cu el in brate. Deci si el si punga aveau un proprietar. Am scapat, pot continua sa fiu nesimtit.

De ce nu au cucerit romanasii lumea

Motto: „Numai un orb nu poate vedea ca Dumnezeu a adunat in femeie toate frumusetea de care e lumea capabila, astfel incat intreaga creatie sa fie uluita de ea, s-o iubeasca si s-o venereze...” – Henry Cornelius Agrippa

Ma uit ca prostu’ la poporul englez... Cu bruma de istorie pe care o stiu, la care se adauga lectiile predate de Pepi si Lica, carora le multumesc, am reusit sa-mi fac o imagine destul de clara in ceea ce-i priveste. Foarte pe scurt, englezii sunt: putini, betivi, rai. Acest popor incredibil a cucerit lumea. Cel mai mare imperiu cunoscut de omenire este Imperiul Britanic, care ajunge sa cuprinda cam un sfert din populatia si din suprafata planetei la sfarsitul Primului Razboi Mondial. „Ce-i mana pe ei in lupta?”...

Indiciu: cine stie cum arata englezoaicele? N-am calcat dincolo de Canal, dar am auzit ceva povesti care mi-au taiat elanul de a face miscarea asta. Cum putea sa arate viata unui pui de saxon in plin secol XIV? Se trezeste la 5 dimineata in cotetul lui de paie, langa femeia lui... aceasta creatura roscovana, cu 10 kg mai solida, fara dinti in gura, mirosind a alcool si balegar de la doi metri... Individu’ se enerveaza teribil – s-au facut studii care arata ca britanicii sunt cel mai violent popor din Europa – si bea tot alcoolul din casa. Ia un par si se antreneaza putin pe spinarea aratarii, gonind-o afara din cotet, apoi cauta o cale de iesire din situatia teribila in care se afla. Priveste ganditor in zare, printre picaturile reci de ploaie... trebuie sa scape de aici, sa faca ceva, dar unde sa se duca? Brusc, perspectiva unei morti eroice pare mai atragatoare. Astfel se pare ca s-au nascut primele idei care au dus la evenimente de mai tarziu: „Razboiul de o suta de ani” sau marile descoperiri geografice. Bravilor insulari le-a aparut mai atragatoare perspectiva unei croaziere de doi ani in jurul pamantului, decat traiul tihnit acasa. Intunecatul capat al lumii, balauri uriasi, boli ingrozitoare, pirati sangerosi, furtuni teribile, toate acestea nu sunt de ajuns pentru a opri un englez in demersul lui de cautare a decentei. Incapatanarea britanica isi are originile aici, in lipsa acuta a unei femei care sa-i umple viata. Este singura explicatie logica a acestei perseverente vecine cu nebunia... Perspectiva de a muri de sete, spintecat sau inecat este preferabila vietii de burlac.
Acum, cu aceasta revelatie in minte, imi dau seama ca cea mai mare inventie a Europei Occidentale nu este computerul, sau... nu stiu... masina cu aburi, televiziunea, sau dinamita, ci... fotbalul. Incepand cu aparitia „Champions League”, el devine granita intre pace si un nou razboi mondial, care ar fi fatal omenirii. Fotbalul ne tine in viata, el este noua jucarie a unui neam care stapaneste planeta. Disparitia „Premier League” – sau NBA – cred ca ar insemna sfarsitul civilizatiei umane: in maximum doua saptamani ar incepe reconstructia Imperiului Britanic. In concluzie, Sir Alex Ferguson ar merita cu priosinta Premiul Nobel pentru Pace. Sunt sigur ca si Regina s-a prins de chestia asta cu o zi inainte sa-i acorde titlul de „Sir”, iar „007” lucreaza intens la acest proiect.
Cred ca au dreptate cei care spun ca lumea se invarteste in jurul femeilor. Cu mici exceptii, tot ceea ce am facut, facem si vom face vreodata are legatura cu frumusetile de langa noi. De undeva din adanc, ne pandeste... constient sau nu, comportamentul nostru este dictat de aceasta inexplicabila slabiciune a noastra, a barbatilor. Suntem patetici si nici macar nu avem puterea sa recunoastem. Cei mai mari gogomani din Univers sunt masculii din rasa umana. Or mai fi si alti cretini monumentali in alte galaxii, dar ma gandesc ca macar aia au fost atat de destepti incat sa inventeze farfuriile care zboara... Asta, categoric, confera o noua dimensiune sintagmei „la cratita”, care poate deveni titlu de comandor de flotila aeriana!
Am amici care n-au mai iesit din casa din momentul in care au pus mana pe o muiere. Stiu oameni care si-au parasit toate lucrurile care contau pentru ei in momentul in care o „printesa” a catadicsit sa-i observe. „Giulestiul” e mai sarac din aceasta cauza, iar la mine in cartier sunt adevarate polemici furtunoase daca saracia sau femeile sunt vinovate ca nu reusim sa strangem de-o echipa la paintball. Chiar intaiul fiu al tarii, marinarul betiv si nerusinat, individul dur pe care jurnalistii il gratuleaza cu apelativul „animal politic”, banditul care ar fi in stare sa ne vanda si tara de sub poponet in schimbul catorva arginti, devine un pisoi rasfatat in prezenta blondei-ministru si a mormaitei botoase care abia citeste pe silabe. Nu e frumos? Bestia, durul-durilor, seful-sefilor, Zeus insusi se inmoaie intre tatele amantei sau in prezenta odraslei rasfatate.
Sa nu ma intelegeti gresit... nu condamn pe nimeni pentru faptul de a nu fi avut puterea de a se opune vrajitoarelor. Daca as avea ocazia sa devin sclavul unei astfel de fiinte magnifice, as face-o fericit, fara amanare! Mi-as lega de bunavoie viitorul strans, sa nu scape, cu nod triplu marinaresc (sper sa existe asa ceva), mi-as arunca visele la gunoi si le-as rescrie impreuna cu ea, mi-as reconstrui universul meu existential in functie de trairile ei, as deveni alt om, unul fericit! Totul de bunavoie si nesilit de nimeni. Cum sa nu faci asa ceva? Cum sa te gandesti la altceva cand ea se gandeste la tine? Cum sa mai existe alta realitate in afara de ea?
Poate ca englezii l-ar intelege pe bietul marinar, poate domnul Brown insusi are in dormitor postere cu doamna Udrea. Noi insa suntem atat de obisnuiti cu femeile frumoase incat am ajuns sa nu mai intelegem iubirea. Badea Gheorghe nu a mers in cruciade, nu a pustiit coastele Africii, nu a aruncat bomba atomica, nu avea de ce. Cum sa pleci sa dai foc lumii, cand acasa te asteapta Ioana, Maria, Ileana? Cum sa declansezi razboaie religioase cand cea mai frumoasa creatie a Domnului iti zambeste in mijlocul bataturii? Cum sa ridici piatra cand tu privesti stupefiat, moale ca o carpa, intr-un „Bamboo” plin ochi? Ce sa cauti printre straini, de ce sa strabati oceanele lumii calare pe o gramada de scanduri?
Cand te-ai uitat ultima oara cu atentie in jurul tau? Cand ai renuntat ultima data sa te lasi coplesit de greutati, de necazuri si le-ai observat? Ridica-ti ochii din monitor, gandeste-te la toate femeile minunate din viata ta! Sunt aici, langa noi, sublime... Ne nasc, ne hranesc, ne cresc... Ne zambesc, ne tolereaza, ne incurajeaza, ne iubesc, ne iarta, ne uimesc, ne fac sa fim mai buni. Ne fac viata mai frumoasa... ba nu! Ele sunt in insasi Viata! Sunt blande, calde, frumoase, inteligente, perfecte... Nu pot si nici nu vreau macar sa-mi imaginez viata fara ele. Nu vreau sa plec peste mari sa caut fericirea, nu vreau sa fiu nevoit sa ucid pentru a simti ca traiesc, nu vreau sa merg nicaieri in alta parte. Imi place aici, ma simt foarte norocos ca m-am nascut aici, ca pot sa vad acest minunat colt de lume. E minunat acasa...

Cimitirul, cel mai bun prieten al rromului

Zac langa noi, sinistre... Ne inghit parcurile, ne blocheaza privirea, scad dramatic valoarea proprietatilor adiacente, sunt loc de pelerinaj pentru toate babele din oras. Mii de cruci impung cerul, aliniate frumos... de ce?
De ce ne inmormantam mortii? De ce umplem pamantul cu toate putreziciunile? De ce alegem sa traim cu viermii langa noi? Inmormantarea... un circ intreg, cu bocete si claxoane. E lege... daca se claxoneaza la pranz, a murit baba de la doi, daca e pe seara, a batut, in sfarsit, Rapidul acasa. De ce trebuie sa stie tot orasul ca a murit cineva? De ce trebuie sa fac credit la banca sa-mi inmormantez bunicii? De ce trebuie sa ma bat pentru 2 metri patrati de pamant, sa dau spaga, sa consum o imensa cantitate de energie pentru un trup neinsufletit? Oricum, dupa 7 ani expira valabilitatea inmormantarii, oasele sunt scoase, ceasul si verigheta le fura groparii, iar acolo se cazeaza alta persoana. Daca esti norocos si ti-ai platit creditul de la prima inmormantare, esti fericitul castigator al unuia nou! Daca nu, iti suni toate rudele si faci cheta. De ce? Pentru ce? Pentru ca nu ai fost in stare sa te porti suficient de frumos cu persoana respectiva in viata? Pentru ca te simti vinovat? Pentru ca ti-e frica de ce vor spune vecinii? Cred ca e timpul pentru o schimbare... Un loc de veci a ajuns a fi un lux, un mod de a-ti expune bunastarea...
– A murit bunicu’... L-am inmormantat...
– L-ai inmormantat?!? Fraaaaate, ce-ti merge!
– Da, ce sa zic... firma creste, am mai facut niste investitii de curand...
Troite la marginea drumului, motociclisti de 21 de ani decapitati in accidente stupide, „beneficiarii” unor adevarate monumente luminate, ingrijite, inflorate... Vreau sa ma plimb linistit pe Kiseleff... nu se poate, trebuie sa rememorez toate accidentele petrecute acolo in ultimii 20 de ani! Vrei sa iei o gura de aer si ti se face rau... vezi fete tinere zambind la petrecerea de absolvire a liceului, care acum ingrasa pamantul... Iti arunci carnetul de conducere in Herastrau si juri sa nu mai circuli decat cu trenul.
Sa revenim la circ! Termopane, aer conditionat, marmura... multa marmura, claxoane, limuzine, fanfare, claxoane, lacrimi si costume Armani, flori scumpe, claxoane, trafic blocat, nervi, claxoane... Cat tupeu, cata ignoranta, cat cinism! A murit Gica. Cine? Gica, ma... a lu’ Sadoveanu, ala mic, de-i zicea „Topor”. Mare om... si sensibil... ce mai iubea viata... Baiat destept, sa vezi ce casa are! Avea... Azi l-a-nmormantat. Da, a venit si dom’ primar cu sotia, seful politiei cu amanta, ca a lasat-o p-aia cu tot cu copii. Cica i-a umflat ochii acu’ vreo doua seri... Nu, nu lu’ Topor, lu’ nevasta-sa... Cica in sicriu i-au bagat 40.000 de marci, sabia, lanturile, zarurile, bata, boxul...
Pe piatra funerara sta scris cu litere de aur: „Faraoane, Impara-te, Barsane, nu te vom uita, mancatias!”... urmeaza amprentele rudelor. Monumentul va fi pazit zi si noapte de o garda de onoare staboreasca, formata din cei mai bravi fii ai clanului, pana in 20 de ani cu suspendare. Caleasca aurita aduce sicriul cat un pian, parfumurile scumpe se amesteca cu mirosul greu de transpiratie... intr-un colt, mai ferit, un manz din noua generatie isi admira ultima achizitie: un "Beretta" nou-nout argintiu, o frumusete! Carul de reportaj al Antenei 3 incearca sa taie calea cortegiului, cameramanii de la PRO TV fac scandal ca vor loc mai in fata, Diaconescu se foieste langa sicriu, are emotii... va intra in direct in 5, 4, 3, 2...
Cred ca daca vrem sa facem ceva bun, primul lucru ar fi sa ne purtam frumos cu cei de langa noi cat timp se afla inca in viata. Apoi... nu mai conteaza. Vrei sa-ti cinstesti bunicul? Pune-l intr-o urna si ingroap-o in fundul gradinii, sau pune-o, daca tii mortis, pe raft, in bucatarie, intre piper si busuioc. Nu arata destul de sinistru orasul asta pentru a-l impodobi cu cimitire? Poate acum 100 de ani erau la marginea orasului, vizitate doar de vrajitoare si bufnite, dar acum facem slalom printre ele in fiecare zi!
Vrei sa-ti cinstesti mortii? Ei se afla la Cimitirul Eroii Revolutiei (cu peronul pe dreapta) sau la Mausoleul de la Marasesti. Mormane de oase albe, zdrobite de obuzele germane. Amarati impuscati in ’89 de Armata Romana si de teroristi care n-au fost pedepsiti niciodata zac in pamant, in timp ce „revolutionarii” se lafaie in parlament, paziti de SPP. S-au sacrificat pentru ca noi sa putem merge in vacanta in Grecia, pentru a putea scrie chestii pe blog. Au murit pentru ca Monica Columbeanu sa se prostitueze in direct la TV, pentru ca Roman sa fie dorit de fetele de la Apaca. Glorie lor, celor uitati!
Atat de aici, din cimitirul Bellu, de sub Teiul lui Topor. A transmis pentru PRO TV, Catalin Radu Tanase. Andreea...

Buna dimineata!

Traim intr-o lume a marketingului, sunt obligat intr-un fel sa aplic regulile lui. Prima postare trebuie sa fie tinuta minte... „Despre ce-o sa scrii?” ma intreba sor-mea acum cateva minute. Despre ce ma doare, despre ce imi place, despre ce ma misca... Mmm... mii de lucruri imi trec acum prin cap... Iisus nu cred ca este fiul lui Dumnezeu, Iliescu e sigur agent sovietic, Madonna e o zdreanta (multumim Gigi ca ne-ai oferit acest cuvant) care n-are nicio treaba cu muzica, Geoana e un prostanac (multumim agentilor Moscovei pentru material), Michael Jackson, Ceausescu, Mao si Elvis traiesc bine mersi pe o insula plina de minunatii, Cristina Dumitrica is now online, Eminescu e cel mai smecher dintre romani (practic el ne-a construit limba asta ascutita...), BMW fuge mai tare ca Mercedes, m-am saturat de Basescu, aaaaaa... Romania se prabuseste, ministrul de finante – maimutoiul ala de Pogea – este un fost lautar (asta o stiu de la Neacsu, deci daca nu e adevarata,injurati-l pe el), Ceausescu era un tip simpatic si senil, dacii erau niste indivizi de gasca, tata are 1,90 m, imi plac micii cu mustar, moldovencele sunt muieri fenomenale (deci probabil ca o moldoveanca faina aducandu-mi niste mititei ar fi o imagine foarte aproape de perfectiune), masoneria salveaza Romania... sau era „criogenia”?
In fine... sunt multe de spus. Despre toate acestea si despre multe altele, asteptam reactiile maselor largi. Cei oropsiti, cei obiditi, cei mintiti, cei furati, cei multi, treziti-va! Incepe o noua zi...