Cât e destin şi cât scriu eu
Din versul vieţii mele?
Privesc în sus şi-mi este greu,
Nu pot citi în stele.
Gândul meu zboară ne-ncetat,
Purtător de vis şi dor,
Sori fierbinţi se sting treptat,
Eu trăiesc şi-atunci când mor.
Ridic regi, clădesc palate,
Totul este cum voiesc,
Din peniţă se nasc toate,
Scrisu-i har dumnezeiesc.
Lumi întregi îşi trăiesc soarta
Mii destine se-mpletesc,
Eu dau legi şi le scriu harta,
Ei visează ce-eu şoptesc.
Se nasc, mor, trăiesc aievea,
Chiar mă roagă să-i ascult,
Eu m-aplec şi le fac vrerea,
Ii iubesc atat de mult...
Durerea mea naşte războaie,
Lacrimi curg din ochi pustii,
Gânduri negre sunt văpaie,
Oameni strig-arzând de vii.
Când eu iubesc, sunt fericiti,
Căci uit atunci de mine.
De cele rele sunt păziţi,
Binele naşte bine.
Gândesc ades la viaţa mea
Cum suie şi coboară,
Mă-ntreb curios de nu cumva,
Versu-mi e rimă goală.
Poate, la fel, sunt stăpânit,
Viaţa e o visare
Şi sunt doar gand de zeu smintit.
Eu, cine sunt eu, oare?
Trăiesc? Exist cu-adevărat,
De nimic nu sunt sigur…
Sufletul nu-mi e pur, curat,
Să aflu asta singur.
Aş vrea să crăpi, stăpân mizer
Tot ce-ai vrut, să văd acum!
Să ştiu de-i scris când am să pier,
Să rescriu visul şi-al meu drum.
